Evenimentele zilei de ieri din Orlando, SUA, sunt nu doar cel mai sângeros atac armat din istoria Statelor Unite, dar sunt și cel mai mare masacru împotriva persoanelor LGBT de la holocaust și până azi. 50 de persoane și-au pierdut viața, iar alte 53 au fost rănite, într-un atac direct asupra comunității LGBT. Gândurile noastre sunt alături de familiile, prietenii și cunoscuții victimelor.

Persoanele LGBT trăiesc zi de zi sub umbra discriminării. Fie că vorbim despre discriminare la școală, la muncă, în procesul politic, contextul legislativ sau mediul social, persoanele LGBT își trăiesc viața într-un mediu de multe ori toxic, ostil sau chiar violent.

Din păcate, pe măsură ce lumea civilizată se scutură de ultimele urme ale urii și discriminării, atât în plan legislativ cât și la nivelului comportamentelor sociale, alte părți ale lumii răspund prin întărirea unui mediu ostil prin incorporarea urii în lege și, prin urmare, încurajarea violenței în societate.

Ideea că astfel de acte de cruzime nu sunt posibile decât în unele părți îndepărtate ale lumii și societatea nu poate merge decât înainte, pe drumul deschiderii și al acceptării, este eronată. Un exemplu clar împotriva acestei idei este noul model adoptat dar și promovat intens în spațiul fost-sovietic, prin adoptarea sau promovarea legilor „În scopul protejării copiilor de informații care sprijină negarea familiei tradiționale”.

În fapt, aceaste legi sunt motivate în totalitate de ura față de persoanele LGBT și au ca scop crearea unui mediu ostil pentru această comunitate. Rezultatele se văd prin numeroasele atacuri suferite de comunitea LGBT din estul Europei în urma trecerii sau promovării acestor legi. Persoane LGBT au fost bătute în public, răpite și torturate, supuse unor umilințe greu de imaginat, înjunghiate, incendiate și chiar ucise.

Îngrijorător este că aceste eforturi legislative se extind acum și în afara spațiului fost-sovietic. O inițiativă al cărei singure mize este crearea unui mediu ostil persoanelor LGBT și restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale a fost înaintată de curând Parlamentului României, deghizată cu nerușinare în spatele aceleiași “promovări a familiei tradiționale”. Este rândul demnitarilor statului Român, acum, să respingă acest nou atac împotriva comunității LGBT.

Tragedia de ieri din Orlando ne arată cât de fragilă este libertatea, cât de ușoară este căderea în discriminare și violență și cât de periculos este să ne jucăm cu drepturile și libertățile fundamentale. Scopul acestui atac și al atâtor altora ca el este de a intimida comunitatea LGBT, de a slăbi solidaritatea cu persoanele LGBT și a de a-i descuraja pe cei care apără și care susțin public și personal această comunitate.

Deși ne alăturăm sentimentelor de tristețe și solidaritate exprimate de Președintele României, Klaus Iohannis, nu putem să nu remarcăm lipsa oricărei mențiuni din partea domniei sale privind identitatea victimelor acestui atac, care a fost, în cel mai evident mod posibil, un act criminal de homofobie împotriva comunității LGBT.

Cerem demnitarilor români decența de a recunoaște identitatea victimelor acestui masacru și solidarizarea nu doar cu victimele și familiile acestora, dar cu întreaga comunitate LGBT, afectată profund de această tragedie. De asemenea, așteptăm ca solidaritatea demnitarilor români să se reflecte în sprijinul comunității LGBT din România precum și în apărarea drepturilor și libertăților noastre fundamentale, în fața oricărei amenințări, fie ea de natură socială sau politică.

 

13 iunie 2016

Cosmin Bebu-Vîjianu

Președinte, Asociația ACCEPT

_________

Toți cei care doresc să își arate solidariatatea cu comunitatea LGBT din Orlando o pot face la ACCEPT. Vă invităm să lăsați astă seara la sediul ACCEPT din Str. Lirei nr. 10 flori, steaguri sau mesaje în memoria victimele masacrului.  ACCEPT va merge mâine la Ambasada Statelor Unite ale Americii în jurul orei 14:00, unde vom transmite toate mesajele voastre.

CONTACT US

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Sending

©2018 KLEO Template a premium and multipurpose theme from Seventh Queen

close

Log in with your credentials

Forgot your details?

Sari la bara de unelte