Șapte cupluri gay cer recunoașterea legală a familiilor lor în România

Asociația ACCEPT și 14 persoane care formează 7 cupluri stabile au dat în judecată statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru a reclama încălcarea dreptului la viață privată și de familie în România. Aceste persoane nu au putut accesa nicio formă legală de recunoaştere şi protecţie a familiei lor, cu consecinţele grave în viaţa lor de zi cu zi. Partenerii nu sunt recunoscuţi la spital sau în relaţie cu alte unităţi sanitare ca fiind aparţinători – prin urmare, ei nu pot sta unul lângă celălalt la medic sau în spital şi nu pot decide pentru celălalt în cazuri de forţă majoră, nu pot ridica de la morgă corpul partenerului în caz de deces sau efectua demersurile de scoatere a certificatului de deces, obţinerea ajutorului de înmormântare. Nu se pot moșteni unul pe celălalt prin intermediul moștenirii legale și nici nu pot beneficia de statutul de co-asigurat pe contractul de asigurări de sănătate al partenerului.

„Cererea adresată Curţii Europene a Drepturilor Omului a fost depusă de 14 reclamanţi care formează 7 cupluri de persoane de acelaşi sex, susţinuţi de Asociaţia ACCEPT. Am reclamat faptul că statul român şi-a încălcat obligaţia pozitivă de a acorda o formă de recunoaştere şi protecţie legală familiilor formate din cupluri de persoane de acelaşi sex. Mai mult, am argumentat existenţa unui tratamentul discriminatoriu prin care statul român, în mod activ, a modificat cadrul juridic după anul 2009 pentru a preveni obţinerea unei forme de protecţie juridică de către aceste cupluri. Am invocat încălcarea art.8 şi 14 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (CEDO), respectiv dreptul la viaţă privată şi de familie şi dreptul de a nu fi supus discriminării pe criteriul orientării sexuale şi am cerut aplicarea precedentului din cauza Oliari şi Alţii contra Italiei (21 iulie 2015),” a declarat Iustina Ionescu, avocată de drepturile omului și membră a ACCEPT.

Una dintre familiile care solicită la CEDO reglementarea parteneriatului civil în România este formată din Florin Buhuceanu și Victor Ciobotaru. Celelalte 6 cupluri doresc să rămână pe moment anonime.

Florin Buhuceanu este implicat ca membru ACCEPT în mișcarea pentru egalitatea persoanelor LGBTI de mai bine de 20 de ani, militând pentru abrogarea articolului 200 din Codul Penal. Victor Ciobotaru este un absolvent al Institutului Teologic Adventist și organizează periodic un grup de suport pentru persoanele LGBTI cu credință în Dumnezeu. Florin şi Victor au o relaţie de cuplu de la începutul anului 2015, fiind în al cincilea an de când formează o familie. „Suntem în situația să ne expunem viața privată în presă. Nu ne dorim să fim în centrul atenției, însă trebuie să demonstrăm legiuitorului român că există o nevoie socială pentru reglementarea parteneriatului civil”, a declarat Florin Buhuceanu.

Victor Ciobotaru este om credincios: „Dumnezeu este foarte important pentru mine încă de când eram mic. Am avut nevoie de mult timp să reconciliez orientarea sexuală cu credința mea, întrucât Biserica respinde persoanele gay. Am învățat să mă accept și să mă înțeleg, găsindu-mi fericirea lângă persoana pe care o iubesc. Este cel mai important om din viața mea. Nu am nevoie de recunoașterea bisericii ca Dumnezeu să știe asta. Am însă nevoie de recunoașterea și protecția statului român, ca orice alt cetățean.”

„Curtea Constituționață a României a statuat prin Decizia nr. 534 / 2018 în cauza Coman faptul că persoanele LGBTI au un drept constituțional la viață privată și de familie, fiind egale cuplurilor heterosexuale ca drepturi și îndatoriri. În România, există un conflict între realitatea socială şi realitatea legală în care trăiesc familiile gay, cu consecințe foarte grave pentru comunitatea LGBTI, iar Parlamentul şi Guvernul refuză să pună capăt discriminării. Autoritățile participă în cunoștință de cauză la întreţinerea şi agravarea acestei situații. În ciuda faptului că cele 7 familii pe care noi le reprezentăm trăiesc împreună de ani de zile, sunt cunoscuţi şi acceptaţi de majoritatea celor din jurul lor ca familie (prieteni, vecini, familie extinsă, colegi), legea nu le conferă nicio recunoaştere oficială şi nicio protecţie legală. Argumentul invocat iar și iar – absența nevoii sociale – este unul mincinos. ACCEPT stă la dispoziția tuturor cuplurilor de același sex din București și din tară care doresc să dea în judecată statul român și le va reprezenta gratuit în instanță și la CEDO,” a declarant Teodora Ion-Rotaru, Directoare executivă, Asociația ACCEPT.

Asociația ACCEPT solicită reglementarea parteneriatului civil de peste 13 ani. Din 2008 până astăzi au fost depuse şi dezbătute în Parlament 8 propuneri de lege, dar niciuna nu a îndeplinit un număr suficient de voturi. Guvernul şi coaliţiile politice aflate în această perioadă la guvernare nu au susţinut niciodată un proiect de lege, dimpotrivă: au afirmat că nu este nevoie de reglementarea parteneriatului civil, fie pentru că legea actuală este acoperitoare, fie pentru că nu există o nevoie socială. Mai grav, uneori autoritățile au afirmat că relația de familie într-un cuplu gay este contrară ordinii publice şi bunelor moravuri.

Sociologii estimează că în prezent aproximativ 10% din populație trăiește în cuplu, fără recunoaștere juridică. Din 1993 până în prezent, ponderea românilor care resping persoanele gay a scăzut cu 25 de puncte procentuale, iar suținerea pentru recunoașterea familiilor LGBTI este în creștere.

În contextul Referendumului din octombrie 2018, organizat ca urmare a solicitării unui grup de inițiativă numit Coaliția pentru Familie, referendum ce urmărea definirea restrictivă a familiei prin înlocuirea termenului neutru de gen ”soți” cu formula restrictivă ”un bărbat și o femeie”, populația României a boicotat în mod majoritar această inițiativă. În ciuda unei campanii extrem de agresive realizată de Coaliția pentru Familie, de Guvern și de partidele de la guvernare, referendumul a eșuat – doar 21.1% din populație s-a prezentat la vot, în condițiile unui prag de 30%.

Cuplurile care doresc să se alăture acestui caz sunt rugate să contacteze Asociația ACCEPT la [email protected], 021 252 56 20 sau pe Facebook la https://www.facebook.com/asociatia.accept/.

CONTACT US

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Sending

©2019 KLEO Template a premium and multipurpose theme from Seventh Queen

Log in with your credentials

Forgot your details?

Sari la bara de unelte