Demisia Maria Moța!

Scrisoare deschisă

adresată
Parlamentului României
Conducerii Partidului Național Liberal
Membrilor Colegiului director al  Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării
Doamnei Maria Moța

 

Doamna Maria Moța, membră a Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, numită în această poziție de Parlamentul României în vara lui 2020, a avut pe 9 decembrie 2020 o poziție publică de solidarizare cu echipa de arbitrii români din cauza cărora un meci de fotbal în UEFA Champions League a fost întrerupt, atunci când ambele echipe au ieșit de pe teren în semn de protest față de afirmații rasiste făcute la adresa unui antrenor originar din Camerun, Pierre Webo, de către unul dintre arbitri. Postarea publică încărcată de doamna Moța pe pagina de Facebook și în care își justifică așa-zisa expertiză prin calitatea de membră a Colegiului director al CNCD este disponibilă la: https://rebrand.ly/Mota.

Organizațiile semnatare consideră poziționarea doamnei Moța, susținută de Partidul Național Liberal în această funcție de demnitate publică, ca fiind revoltătoare și contrară valorilor și principiilor apărate de CNCD. Doamna Moța ignoră problema de fapt, cea a rasismului structural și implicit prezent în cultura și viața de zi cu zi a românilor, rasism care poate fi combătut exclusiv prin educație, campanii de prevenire și sancțiuni serioase împotriva discriminării.În aplicarea  legislației naționale și europene în domeniu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în numeroase cazuri ( vezi Muhamaad împotriva Spaniei, B.S împotriva Spaniei, etc.) că identificarea unei persoane în funcție de culoarea pieliii reprezintă discriminare rasială și încalcă articolul 14 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Mai mult decât atât, doamna Moța încearcă să justifice o afirmație rasistă, justificarea propusă fiind la rândul său problematică și indicând eșecul de a înțelege rasismul la nivel internațional și cel cu specific românesc. O instituție ca CNCD are în mandat toate aceste activități, însă are nevoie și de oameni calificați care înțeleg problema rasismului sistemic în conducerea sa pentru a avea o activitate relevantă și consecventă în domeniu. Ne exprimăm stupoarea că politizarea excesivă de către partide a procesului de numire a membrilor CNCD ne-a adus în situația deprofesionalizării instituției, cu astfel de poziții care sunt contrare standardelor internaționale, încalcă flagrant mandatul instituțional și sunt contrare unei strategii minimale de comunicare coerentă din partea instituției.

Solicităm, pe cale de consecință, demisia de onoare a doamnei Moța și formularea de scuze publice și, în cazul în care aceasta nu o oferă, aplicarea art. 23 alin. 5 lit. f) din Ordonanța 137/2000, prin care Colegiul Director al CNCD poate sancționa acest tip de derapaj, eliberând din funcție membri ai Colegiului director prin propunerea fundamentată a 6 din cei 9 membri. Atât doamna Moța, cât și alți decidenți doritori să înțeleagă specificul rasismului și xenofobiei ar fi trebuit minimal să fi absolvit un curs online oferit de Consiliul Europei inclusiv în română Fight against Racism and Xenophobia.Ar fi fost o formă minimală de respect pentru mandatul asumat.

Arbitrul român nu se afla în cadrul unui cenaclu literar discutând colegial despre reprezentări lexicale, nuanțele și efectele folosirii unui termen al limbii române sau altul, despre ”ce a vrut să zică autorul” și intențiile sale. Contextul nu putea fi unul mai clar: arbitrul se afla în exercitarea funcției sale profesionale, cu respectarea tuturor regulilor de comunicare într-o altă limbă decât cea română și a regulilor de conduită impuse de UEFA. Acele reguli nu sunt opționale, ci trebuie respectate ca atare la un meci internațional în care diversitatea rasială și etnică reprezintă o realitate.

Identificarea pe baza culorii pielii constituie rasism. Poate fi rasism structural, unul manifest sau unul neconștientizat ca atare, difuz. Colorismul se manifestă prin reducerea identității unei persoane prin apartenența celui arătat cu degetul la un grup minoritar care a fost victima unui sistem al sclaviei ori robiei de secole. A ignora realitatea în care comunicarea arbitrului român s-a produs și a vorbi despre apelativul la culoarea pielii ca fiind unul neutru într-un asemenea context profesional nu este altceva decât o justificare a rasismului –  fapt cu atât mai grav cu cât este propus de o membră a Colegiului Director al unei instituții a egalității din România și cu cert efect de decredibilizare a întregii instituții.

Doamna Maria Moța avea la dispoziție, prin funcția pe care o deține, un întreg aparat din care fac parte atât colegi pentru care reducerea la culoarea pielii le-a marcat întreaga viață, cât și consilieri juridici cu care avea obligația morală și profesională să se sfătuiască înainte de a opina public în un spațiu cu vizibilitate și cu invocarea așa-zisei sale calități de autoritate pe această tematică. Mandatarea acesteia de către Partidul Național Liberal, în lipsa unor standarde minime de profesionalism în materie de respectarea drepturilor omului, nu poate opera ca o scuză odată ce a primit votul Parlamentului României pentru a soluționa cazuri de discriminare complexe într-o țară care are ce mai mare minoritate roma din întreaga Europa și care nu și-a asumat și nu a răspuns adecvat rasismului structural. Ne întrebăm care poate fi nivelul de încredere al victimelor discriminării într-o instituție al cărei mandat este cel al combaterii rasismului, cu astfel de „judecători”.

Stimată doamnă Moța, vă rugăm să vă cereți scuze, să faceți cursul oferit de Consiliul Europei și să vă dați demisia de onoare dată fiind incompetența și lipsa de empatie și de înțelegere a propriului mandat de care taman ați dat dovadă.

Stimați parlamentari, stimați membrii ai conducerii Partidului Național Liberal, atribuția legală de a selecta și numi membrii Colegiului director al CNCD nu reprezintă un joc politic, capacitarea acestei instituții ține de credibilitatea ei și ține de asigurarea statului de drept.

Stimați membri al Colegiului director aveți posibilitatea legală de a revoca mandatul doamnei Moța sau de a vă încuraja colega să își completeze educația prin participarea într-un curs acreditat asigurat de Consiliul Europei, curs ce acoperă informațiile pe care din păcate doamna Moța a  eșuat să le asimileze deocamdată.

Organizații semnatare:

Coaliția anti-discriminare

Agenția de Dezvoltare Comunitară Împreună

Asociația ACCEPT

Centrul Parteneriat pentru Egalitate

Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice

Centrul FILIA

Centrul pentru Inovare Publică

Asociația Centrul pentru Educație și Drepturile Omului

Centrul de Advocacy și Drepturile Omului

Centrul Cultural al Romilor O Del Amenca

Asociația Centrul de Studii Juridice și Drepturile Omului

Uniunea Civică a Tinerilor Romi din România – UNTRR

Centrului Național de Cultură a Romilor -Romano Kher

Asociația E-Romnja

Centrul de Cercetări Culturale şi Sociale ROMANE RODIMATA

Asociația Meşteşugarilor Romi

Centrul pentru Legislație Nonprofit

Asociația MozaiQ LGBT

Tags: No tags

Comments are closed.